În 1995, la patru ani de la ruptura Estoniei de URSS, Toomas Hendrik Ilves a citit o carte foarte interesantă scrisă de Jeremy Rifkin, numită The End of Work (Sfârşitul muncii). ”Autorul carții susţinea că, odată cu informatizarea locurile de muncă se vor împuțina,” și-a amintit Ilves, fost diplomat, acum preşedintele Estoniei, “din punctul său de vedere parea îngrozitor.”

Ilves şi mulţi dintre colegii săi a văzut lucrurile într-o perspectivă diferita. Într-un stat mic independent și relativ nou (populația e de 1,4 milioane), cum este Estonia, politicienii au realizat posibilitatea de a putea ajuta la recuperarea decalajului economic și social cu ajutorul calculatoarelor, pentru a compensa atât o forţă de muncă minusculă cât şi o lipsă cronică de infrastructuri fizice.

În șaptesprezece ani, internetul a fost mai mult decât doar de ajutor. Acum este reprezentativ pentru identitatea Estoniei. ”Pentru alte ţări, internetul este doar un alt serviciu, cum ar fi apa de la robinet, sau străzile curate”, a declarat Linnar Viik, lector la Colegiul Estonian de IT, un consilier guvernamental şi un om aproape sinonim în Estonia cu creşterea de internetului.

“Dar pentru tineri estonieni, internetul este o manifestarea a ceva mai mult decăt un serviciu – este un simbol al democraţiei şi al  libertăţii.”

Pentru a vedea de ce, trebuie doar să ieși afară pe stradă. Conexiunile Wi-Fi sunt peste tot, şi așa a fost mai bine de un deceniu.

Domnul Viik susține că ar putea merge 150 de kilometri – de la turnulețele colorate pastelat- de aici, din Tallinn, capitala medievală a turlelor, până la Universitatea din Tartu – şi nu își va pierde conexiunea la internet.

“Am realizat că, dacă guvernul va avea de gând să utilizeze internetul, atunci internetul e necesar să fie disponibil pentru toată lumea”, spune domnul Viik. ”Așa că am construit o rețea imensă de puncte de acces public la Internet pentru cetățenii care nu își pot permite accesul de la domiciliu.”

Ţara a avut o abordare similară și în educaţie. În 1997, datorită unei campanii condusă în parte de către Ilves, un uluitor procent de 97% din şcolile din Estonia aveau deja conexiune la internet. Acum 42 de servicii estoniene sunt gestionate în prezent, în principal prin intermediul internetului. Anul trecut, 94% din declaraţiile fiscale on-line s-au făcut, de obicei, în termen de cinci minute. Se poate  vota pe laptop (de la ultimele alegeri, președintele Ilves a făcut-o din Macedonia) şi se pot semna actele juridice de pe un smartphone. Reuniunile de cabinet ale guvernului au fost informatizate din anul 2000.

Medicii emit rețetele doar pe cale electronică, în timp ce în principalele oraşe se pot plăti prin SMS pentru bilete de autobuz, parcare, şi – în unele cazuri – o halbă de bere. Nu e rău pentru ţară în care, cu două decenii în urmă, jumătate din populaţia sa nu a avea nici măcar o linie telefonică.

Piesa centrală a proiectului estonian este cardul de identitate electronic, introdus în anul 2002. Nouă din 10 estonieni au unul şi introducandu-l în computerul lor, cetăţenii pot utiliza cardul lor pentru a vota on-line, pentru a transfera bani şi pentru accesul la toate informaţiile pe care statul le deține.

“Nu e nimic pe cardulde identitate în sine, pentru că ar putea fi periculos dacă l-ai pierdut”, spune Katrin Pärgmäe, care este responsabilul de comunicare și relații publice la R.I.A., autoritatea națională în internet.

“Este doar mijlocul ce vă oferă acces la baza de date dacă tastaţi codul corect.”

Puteţi prezenta, de asemenea, cardul de la farmacie pentru a primi o rețetă. În sistemul de transport public, poate fi utilizat ca bilet.

Mulţi oameni au, de asemenea chip-uri speciale, pe cardul SIM de telefonie mobilă, ce le permite să îi plătească pe alți oameni prin SMS.

Pentru publicul britanic, o astfel de carte de identitate amintește Big Brother. Însă, mulți estonieni susţin contrariul: acest sistem le permite să aibă grijă de documentele statului mai degrabă, decât invers.

“Ai putea crede că, având în vedere istoria noastra, vom avea o problema cu el”, a afirmat Ilves, într-o declarație publică, amintind de  zilele când K.G.B.-ul avea un birou pe o stradă pietruită din centrul Tallinnului.

“Dar mă simt mult mai sigur, cu un ID digital. Dacă cineva îmi accesează fişierele mele electronice, voi fi avertizat. Oriunde mi-ar fi datele mele, care oricum există și pe hârtie, nu aș afla dacă cineva le accesează.”

Fiecare estonian poate vedea cine le-a vizitat datele lor, şi pot contesta orice comportament suspect. Într-un caz celebru, o poliţistă a fost prinsă accesând informații despre prietenul ei.

În timpul unei campanii electorale recente, un candidat a fost pedepsit imediat pentru accesarea de informaţiilor despre adversari. ”Nu ştiu cum s-a putut gândi la o asemenea tâmpenie”, a spus Viik. ”Nu poți ascunde asta.”

Pentru un străin, nu este imediat clar de ce Estonia a îmbrățișat internetul mult mai rapid decât vecinii săi baltici, Letonia şi Lituania. Toate cele trei țări și-au câştigat independenţa, în acelaşi timp. Toate cele trei au nevoie de metode rapide de modernizare a infrastructurii aflate în dificultate. Dar pentru estonieni, motivul este simplu. Estonia are o considerabilă minoritate vorbitoare de limba rusă, dar majoritatea etnică a ţării de limbă estonă simt mi degrabă nordic, decât aparținând lumii slave sau din Europa de Est. La începutul anilor ’90, acest lucru a însemnat ocheadele către Scandinavia fericită și ultratehnologizată, atât pentru inspiraţie cât şi pentru investiţii.

Companiile finlandeze și suedeze care au investit in Estonia se așteptau să comunice cu partenerii estonieni mai degrabă prin intermediul e-mail-ului decât prin fax. În scurt timp acești noi-veniți au anticipat drumul estonian.

“Îmi amintesc când o bancă suedeză a cumpărat una din bancile noastre. Ne-au spus, acum vă vom învăța tranzacțiile bancare prin e-banking” își amintește Ilves. ”Iar noi am spus,” Ei bine, noi am spus, noi deja facem tranzacții electronice în Estonia”. De fapt la o ultimă numaratoare, 99% din transferurile bancare din Estonia au fost on-line.

Ne-a ajutat faptul că politicienii din anii 1990 și-au dorit intens și au implementat conexiunea la internet. ”Oamenii de la putere, după prăbuşirea Uniunii Sovietice, au fost foarte tineri”, a declarat Jaan Tallinn, co-fondatorul Skype, compania estonă de telefonie pe internet și un co-dezvoltator al site-ului Kazaa de file-sharing. ”Ei ştiau ce se întâmplă.”

Mart Laar avea 32 de ani, când a devenit prim-ministru în 1992. Ilves este ceva mai în vârstă, dar a învăţat să programeze din copilărie, cât a crescut în exilul din S.U.A.

“Am crezut că daca eu pot face asta, oricine poate”, a spus el cu accentul puternic din New Jersey. ”Mi-a fost foarte ușor cu calculatoarele.”

Internetul a fost, de asemenea, văzut ca o barieră pentru Rusia.

“Ne-a fost teamă că armatele ruse ar putea să dărâme turnul TV, posturile de radio centrale, sau oprească ziarele”, spune domnul Viik.

“Dacă cele trei ținte erau lovite, am fi fost deconectați de la restul lumii.”

“Dar pe internet am putea lucra în continuare – şi aşa ne-am dat seama că acest lucru ar fi o modalitate foarte bună de a păstra legătura cu lumea, în caz de urgenţă.”

În mod ironic, atunci când un atac în cele din urmă a venit, el a venit prin intermediul internetului – şi a deconectat imediat Estonia de la restul lumii.

În anul 2007, guvernul a infuriat minoritatea vorbitoare de limbă rusă când a mutat un monument memorial sovietic din centrul Tallinnului intr-un un cimitir de la periferia oraşului. Violenţa a izbucnit pe străzi, şi a ajuns ulterior și pe internet. Primul atac informatic a fost simplist, şi uşor de rezolvat, mii de persoane necunoscute au bombardat agențiile guvernamentale, mass-media şi site-urile bancare, cu atacuri Denial of Service (DoS).

“A fost ca o revoltă pe internet”, a declarat Hillar Aarelaid, care a condus răspunsul a Estoniei, la timp.

Dar ceea ce a început ca o reacţie emoţională a devenit curând o operațiune mult mai mare şi un asalt mult mai bine coordonat asupra Estoniei.

A durat trei săptămâni şi a putut fi controlat numai prin limitarea traficului internet în afara ţării. Descrierea cea mai potrivită ar fi de asediu informatic.

“Acesta este modul în care o mulţime de mituri au fost create”, amintit Pärgmäe. ”Cei din afara ţării nu au putut accesa site-urile estoniene, dar ei nu au dat seama ca oamenii din Estonia puteau să le acceseze.”

Au circulat zvonuri despre colapsul sistemului bancar estonian on-line, sau despre dificultatea de a cumpăra alimente a estonienilor. ”Dar, de fapt cea mai mare perioadă de pauză de utilizare a unei bănci a fost doar o oră şi jumătate.”

Dezastrul a avut două efecte pozitive. Prima, NATO a fondat un think-tank pentru războiului cibernetic, în Estonia, pentru a învăţa din această experienţă. În al doilea rând, Guvernul a înfiinţat ​​Ligă de Apărare Cibernetică, o reţea de 100 de voluntari din spațiul virtual care, printre alte roluri, vor forma un fel de armata teritorială în timpul altor dispute posibile în viitor.

“În mod tradiţional în ţările occidentale”, a declarat Ilves, “spui că ai avut un week-end războinic în cazul în care voluntarii fug în pădure şi trag la țintă. În Estonia, avem o unitate de specialiști IT de la bănci, companii de software, care în lor timp liber alocă o zi pe săptămână pentru a lucra problemele din domeniul informatic. ”

Acest gen de colaborare între sectorul privat şi public a fost, de asemenea, centrul de inovare estonian în anii ’90, a spus Viik.

“Guvernul a iniţiat mai multe programe informatice ca un catalizator”, a spus el. ”Dar numai în câteva a fost sponsorul principal din primele zile, filosofia Guvernul nu a fost de a angaja programatori, ci să utilizeze serviciile companiilor private, care, la rândul lor, au crescut competitivitatea sectorului IT din Estonia.”

Proiect punctual: cartea de identitate. ”Companiile private au dezvoltat şi au gestionat serviciile. Iar acum pot exporta experiența acumulată către beneficiari din alte ţări”

Viik susţine că în acest mod beneficiile au fost mutuale și pentru sectorul public și pentru cel privat, care altfel nu ar fi avut resursele pentru tehnologia de cardului de identitate electronic.

Unii se tem de posibilitatea repetarii unor noi atacuri asupra sistemului informatic deschis din Estonia.

Timp de mulţi ani, fiecare cetăţean a avut dreptul la un domeniu estonian gratuit pe internet. În Marea Britanie, nu există posibilitatea înregistrării unor domenii de top, însă estonienii puteau avea domenii ca “pri.ee.” , similar cu un domeniu “co.uk”. În anul 2010, au intervenit schimbări, guvernul a externalizat responsabilitatea alocării de domenii către întreprinderile private. Domeniile pri.ee au fost desfiinţate, iar persoanelor fizice le-au fost oferite domenii imediat urmatoare domeniilor de top “ee”. Diferența a aparut in costuri, 25 de euro pe domeniu, unul din cele mai mari prețuri din Uniunea Europeană.

Zona academică și profesioniștii din domeniu au fost revoltați, s-a fondat un grup de presiune – Comunitatea Estoniană a Internetului (C.I.E.) promovând campanii pentru a oferi cetăţenilor obişnuiţi un cuvânt de spus în modul în care internetul estonian este gestionat. După proteste publice, un nou set de nume de domeniu gratuit “era.ee” au fost introduse.

Exista o opinie că politicienii reformatori din anii 1990 și-au pierdut deschiderea și atitudinea inițială față de internet.

“Ei sunt încă în putere”, a declarat Jaan Tallinn, “dar eu nu sunt sigur că au înţeles tot ceea ce se întâmplă, cum evoluează tehnologia. Tinerii urmeză acest parcurs evolutiv. Avansarea în vârstă aduce o anume inerție în acest context. ”

Ilves însuşi este destul de critic asupra unor părţi ale acordului A.C.T.A., un acord internaţional extrem de controversat, opozanții acordului temându-se de reducerea drepturilor utilizatorilor de internet.

Există percepţia că politicienii ar putea face mai mult pentru a se opune introducerii acestui acord.

“Este dificil, pentru că este de fapt un acord al UE”, a recunoscut Jaagup Irve, un doctorand la Universitatea de Tehnologie din Tallinn, şi un membru al consiliului E.I.C. “Din păcate guvernul nu face suficient pentru a opri A.C.T.A.”

Viik spune că, printre politicienii de toate culorile nu a fost întotdeauna “un consens tacit”, despre importanţa internetului. Timp de mulţi ani, estonienii pot aștepta politicieni dornici de a-și menține interesul asupra internetului.
Dar Irve crede publicul nu mai poate fi atât de ușor satisfăcut. ”Oamenii cred că un guvern este ca o rachetă inteligentă, însă racheta nu face decât să zboare”, argumentează el.

“Dar astăzi seamană mai mult cu o bombă pe care trebuie să o ghidam. Trebuie să controlăm guvernul și e ceea ce societatea trebuie să conștientizeze”.

Sursa originală a articolului The Guardian