(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. ( constituția României)

http://bonesofcincinnatus.com

În anul 458 î.e.n., Roma era amenințată de aequi şi voslci, două triburi de munteni din vecinătate. Suntem în timpul Romei republicane. În situații excepționale ca aceasta, conform legii, Senatul putea numi un dictator ce avea putere absolută, într-un mandat limitat de 6 luni.

Roma nu avea pe cine alege. Nu existau prea multe alternative, de aceea Curia decide să trimită lictorii la Cincinnatus, fost membru al Senatului, ce demisionase aflîndu-se în dizgraţie (fiul său fusese condamnat și executat). Cincinatus se bucura de un mare prestigiu la Roma. Fostul consul își asumase responsabilitatea și trăia retras la o fermă modestă, unde își lucra cu propriile mâini pământul.

Așa l-au găsit și lictorii când i-au adus mandatul dictatorial de la Roma, la coarnele plugului. Ave dictator!

Cincinnatus s-a întors la Roma unde preluat imediat comanda armatei. Îi învinge apoi pe aequi şi voslci și revine la Roma în triumf ca un erou.

Ce face însă Cincinnatus? În loc să ia și să iși consolideze puterea când avea putere de viață și de moarte la Roma, demisionează. Totul a durat 16 de zile.

Peste milenii, într-o altă republică, după cucerirea independenței Statelor Unite, avem un exemplu similar în George Washington, liderul incontestabil al confederației ce își concediază armata și se întoarce la ferma lui, când ar fi putut cu ușurință să ia puterea.

Sunt în Noua Republică din momentul zero. Asta nu îmi aduce nu știu ce prestigiu. Pe mulți din membrii Noua Republică îi cunosc personal, cu mulți cred că împărtășesc valori comune și o caldă prietenie.

M-am implicat în această organizație politică fără rezerve, dezgustat de mizeria peisajului politic românesc. Am fost dezgustat de  revocarea din funția de ministru a domnului Sebastian Lăzăroiu, de calificativele mojicești la adresa lui Cristian Preda, Monica Macovei sau Toader Paleologu de către colegii lor de partid. Astăzi sunt îngrozit descoperind practici pe care le-am condamnat ani de zile în organizația în care mă aflu. Democrația internă și  libertatea de opinie au ajuns delicte în Noua Republică și sunt sancționate cu excluderea. De ce susțin aceste lucruri?

Sâmbătă, Daniela Rainov, Gabriel Carbunaru, Felician Băjenaru, Edwin Wagner și Radu Botezat au fost umiliți public în fața filialelor din Muntenia și Oltenia pentru crima de lezmajestate. Calin Morar și Andrei Văcaru sunt tăvăliți prin fulgi și catran pentru motive mai mult sau mai puțin asemănătoare. Dorim să devenim un partid politic de dreapta al libertății?

Noua Republică este un concept generos nu un partid al unui lider. Îmi pare rău Mihai, dar tu nu ești nici Ion Iliescu, Traian Băsescu și nici măcar Dan Diaconescu să visezi că calea, adevărul și viața sunt instrumente subordonate fondatorului Noua Republică. Contestarea și dizidența sunt fenomene normale în orice organizație politică. Eliminarea contestatarilor este o acțiune anormală și lipsită de legitimitate.

Nu pot să critic PSD, PNL sau PDL când noi în Noua Republică excludem oameni, facem partizanat pe baza aprecierilor personale. Fără democrație internă acest minunat proiect va eșua lamentabil. Dezbaterea și cum îți place ție meritocrația trebuie să primeze. Daniela Rainov are 700 de semnături numai din Prahova. Daniela Rainov a scris pe www.nouarepublica.ro. Astăzi Daniela Rainove este user deleted. Ea a fost prezentă la Hilton pe 3 martie la atelierul de comunicare.  Acum ce vom face o sa o eliminăm din arhivă, o să ștergem fotografiile cu ea? Gabriel Cărbunaru, manager de proiect pentru evenimentul din 3 martie și coordonatorul sectorul 3 îl ștergem și pe el tot așa cum solicităm Timișului să elimine opiniile Adei Cean (pe care am criticat-o) pentru că nu ne convine?

E normal ca o organizație din Transilvania să propună dizolvarea celei mai mari organizații din Banat?

E normal să îl ostilizăm pe Călin Morar pentru că nu elimină doi membri din grupul clujean ce nu te agreează?

În ultima vreme am observat un val de alienarea, radicalism, confuzie si paranoia maturând echipele neorepublicane.

Repet, cum aș putea acuza absolutismul lui Crin Antonescu în PNL, când la noi în Noua Republica eliminăm oamenii pentru că nu au aceiași opinie? Diverși “premianti” ajung să facă presiuni la centru solicitând eliminarea  paginilor de internet, dizolvarea de grupuri locale sau a anumitor coordonatori locali. Astfel de atitudini nu sunt sancționate ci delictul de opinie și dizidența.

Nu vreau să devenim un partid cu 50 de membri. Nu vreau ca să condamn rele practici din alte partide și să le promovez la în organizația noastră. E timpul să ne recunoaștem erorile și să promovăm libertatea în Noua Republică înainte de a-i critica pe alții. Nu putem schimba România, înainte de a ne schimba pe noi înainte de toate.

De ce vă trimit la Soprano’s? Pentru că acțiunea din New Jersey se poate suprapune cu ușurință societății românești. Doriți să înțelegeți sistemul politic din România? Atunci este necesar să vedeți The Soprano’s.

În peisajul politic românesc prosperă o specie mai rezistentă la schimbarea de mediu decât crocodilul. Când Ady Năstase Arogantu’ nu era un șantajist ordinar, ci onorabilul prim-ministru al României, iar Ion Iliescu nu era apreciat de PNL drept un moșulet “benign”, ci ”il Patrino” di Liublianka, adversar declarat al capitalismului (fie el și de cumetrie), presa supraviețuitoare santajului publicitar PSD, a anunțat nașterea baronilor.

Deși originea taxonomică a speciei feudale își are originea în mezozoicul post-decembrist, Baronul este un supraviețuitor al schimbărilor de guvern, al modificărilor de majorități parlamentare, sau preferințelor electorale.

Baronii, conții și marchizii din Romania, au apărut ca ciupercile după ploaia de privatizări cu comision consistent. Acești “jupâni” nu au aterizat din neant, s-au născut din coapsa străpunsă de “pile, cunoștințe și relații” a partidului comunist. În evul democrației originale, secretarii de partid sau ofițerii de securitate s-au transformat în primari, parlamentari, sau președinți.

Un baron local iese ca un păduche în frunte dacă se numește Mazăre sau Falcă, însă în general ei sunt vizibili doar comunității locale. Mai apar în presă, acolo unde un jurnalist are curajul (sau “inconștiența”?) de a denunța mizeriile din baronie. Ați auzit de antreprenorii stresați sau storși prin “taxe de protecție” de baronul de Vrancea – Oprișan?

Baronii locali și anturajul lor de purtători de valiză nu se ascund în fief. În contrast cu actorii vizibili în presa centrală, baronului nu îi pasă că il vede comunitatea. El se bazează pe acel reflex, “nu-i bai dacă a furat, uite a făcut ceva, a pus panseluțe, palmieri și statui hidoase”.

De ce nu fac sex la muncă angajații din institutiile publice? Pentru că sunt toți rude. Într-o baronie, nu numai șeful de judeteană, primarul sau senatorul sunt actori. Există o întreagă piramidă de interese, subalterni, iar relațiile sunt complexe. Dacă tata e primar, nu e nici o surpriză atunci, ca fiica să fie și ea șef pe o societate autonomă. Soția e judecător? Atunci cu siguranță, soțul poate fi un minunat procuror.

În Țările Române, nu am avut niciodată un sistem de vasalități și suveranități ca în Franța, Germania, sau Anglia. Boierii români nu au fost nici conți sau baroni, iar domnul Țării Românești sau al Moldovei nu își putea alege moștenitorul. Feudalismul clasic pe meleagurile mioritice nu a existat niciodată! Nu am avut feudalism și nu am avut nici Renaștere, nici Iluminism și am sărit în anul 1848 și în modernitatea forjată cu mână de fier de Carol I, arzând etapele galopant, fără sedimentarea din epoca feudală. Dacă la București te simțeai ca la Paris în perioada Regatului, în satele românești se purtau în continuare opinci și căcatul în haznaua din curte nici acum nu a fost eradicat.

Întorcându-mă în anul 2012, senzația mea este că în mod natural s-au născut aceste relații de vasalitate pe care le întalnim în toată România. Baronul e pupat în fund, e lăsat să caștige la carți și la volei, primește peșches și taxă nobiliară și la rândul lui își presează suveranul de partid să îi promoveze protejații ca miniștri și secretari de stat.

Cel mai nenorocit lucru în această stare de subordonare și acceptare a cetățenilor față de baronii locali este perpetuarea fenomenului în continuare și aprecierea ca aceasta e o stare normală.