Politica dincolo de micile fapte

jos-dictaturas

Trocul Baconschi – Diaconescu este cel puțin discutabil. Însă nu Boc a dat dovadă de frustrare Mihail, ci marele pirat a decis rocada, a cedat o piesă pentru a-și întari aliatul UNPR. UNPR aduce voturi, bani și susținere logistică. Teodor Baconschi aduce o fundație cu Sorina Placintă și un zâmbet din spatele unor ochelari distinși.
Câți aliați, suporteri și ce echipă avea fostul ministru de externe?
Câtă susținere are Daniel Funeriu astăzi în PDL?
Cât suport are Predoiu în PDL?

Acestea sunt întrebări legitime și răspunsul e previzibil.

Propun să ne retragem cațiva pași în spate, să expiram adânc și să ne îndreptăm privirea dincolo de cei 500 de manifestanți, dincolo de alegerile anticipate dorite cu ardoare de Crin Antonescu și de vria în care a intrat timp de două săptămâni partidul de guvernământ.

În Golful Persic, un portavion american a fost “redesfășurat”, în timp ce regimul de la Teheran defensiv, dă înapoi prin declarații politice și iși caută un suport iluzoriu în America Centrala și de Sud. Un bombardament în Iran nu este doar posibil, ci foarte probabil. În proximitatea turceasca, Assad își masacrează fără bariere de conștiință natiunea din granițele Republicii Arabe Siriene. Atât Ankara, cât și Tel-Avivul sunt atente la acea nebunie în desfășurare.

În Cipru ajutorul financiar nesperat primit de la ruși, apare într-o combinație cu desfășurările de flote, explorările de gaze în platforma continentală și iritări otomane pe un ton agresiv.
Grecia stă să moară, sau mai bine zis e falimentară de facto.
Moldova moțăie pe proceduri și mesaje ambivalente.
Ungaria a coborât pe o pantă naționalistă deșănțată și s-a trezit umilită de propriile aroganțe. Astăzi e în ipostaza de a cere spășită finanțare, fiind gata de orice compromis.

Unde suntem noi, România, în această nebunie? În vechea piesă “jos Băsescu!”. Deși aud acest refren de șapte ani, redescoper variațiuni interesante și forțe ce sunt gata să se ruineze pentru a-și vedea visul cu ochii.

USL e în dezagregare. E suficient să analizăm discursurile celor doi “lideri”, Crin Antonescu și Victor Ponta pentru a descoperi o ruptură de facto a construcției lui Dan Voiculescu.

Ce mă frapează pe mine este efervescența din PNL, un partid condus autoritar de Crin Antonescu. PNL se agită. PNL a investit mult, a cheltuit energie și caștigă din ce în ce mai puțin. Să spunem lucrurile pe nume, PNL a fost pivotul “protestelor” din stradă. Din pacate cetățenii ușor de manipulat prin televiziune, și-au asumat un mesaj poate la fel de puternic ca și Jos Băsescu, USL-PDL, aceiași mizerie.

Victor Ponta e mai calm în general după mustruluiala luata de la prietenii socialisti europeni. În antiteză cu liderul PNL Crin Antonescu, lăsat în offside la toate mutările din ultimele zile.
Găsesc remarcabil gestul de frondă facut de ostracizații din PNL, Saftoiu si Orban. Este oare o coincidență acțiunea dizidenților din PNL, ei fiind și adversarii cei mai vehemenși ai liderului PNL? Adriana Săftoiu si Ludovic Orban, cei care au initiat miscarea “noi ne dam demisia” îl umplu de ridicol pe chiulangiul Antonescu ce se ține cu dinții de privilegii. PNL a forțat nota prin ieșiri în stradă, însă socialiștii lui Nastase și-au domolit “carlanul”.

În opinia mea de tânăr privitor din an în paști la televizor, Crin Antonescu își va pierde curând șefia de partid. Pentru că marele spectacol s-a cam fâsâit. Dacă am spus ca răcitura e inamicul revoluției de Crăciun, atunci azi vă pot asigura că liderul tomnatic și superficial al PNL, e mai rău ca viscolul și iarna geroasă. Și nici Romica Jurcă nu tine cu PNL.
500 de oameni în Piața Universității și cele câteva mii din țară, nu pot dărâma un guvern, oricât de corupt sau de inadecvat ar părea.
Însa cu siguranță pot omorî viitorul PNL. Previzibila reușită viitoare a PSD, scăpată și de grija unui prea important aliat media cu partid de buzunar, de absentul Crin și cu o delicatețe previzibilă față de adversarul politic actual (contrar declarațiilor belicoase), pentru a nu stârni maldărele de euro facute prin distribuire frățească non-ideologică, nu va avea scrupule cu PNL.

Demersul a fost remarcabil prin eforturi, însă nereușita e previzibilă. Partidul “trădatorilor” e mai puternic, pedeliștii sunt mai uniți astăzi decât ieri, artileria de la Cotroceni și-a luat ținta în vizor și anticipatele sunt la fel de probabile ca apocalipsa maya. Sau cum ar spune un mucalit, cine nu are un Năstase să își cumpere o Tamara. Sau un duet Dragnea-Mazare. Căci Hrebenciuci gasim.

Noua Republică are drumul ei. Noi ne batem pentru un viitor mai bun, nu doar pentru noi, ci pentru copii noștri. Noua Republică se adresează cetățenilor curajosi, cu sete de dreptate, cei ce caută adevărul și vor egalitate în fața legii. Căutam ceea ce politicienii, puternicii zilei și indiferenții au uitat, să privim în sufletele noastre și să ne regăsim identitatea națională, spiritul civic și drepturile cetătenești.

P.S. Avem alegeri la termen, dar cred că știți asta deja. :)

You can leave a response, or trackback from your own site.

5 Responses to “Politica dincolo de micile fapte”

  1. vala says:

    nu cred ca in an electoral Obama se va angrena intr-un coflict care, electoral cel putin, nu poate fi decat perdant…

    un PNL fara Crin, neiesit in strada dar iesit din USL cred ca ar fi cel mai redutabil candidat la electorale… dupa Noua Republica desigur :)

  2. turnofftheglory says:

    Vala, nu subestima eficienta unui bombardament punctual in Iran. Cat despre PNL, se joaca.

  3. vala says:

    orice s-ar spune si oricate arme ar vantura aparent… Iranul nu e un pericol real pentru SUA in 2012

    in schimb pierderea alegerilor pentru Obama, da

    deci fara razboi in Iran

    cu PNL se joaca …dar si Gioana s-a batut singur… e in stare si Crin s-o faca :)

  4. turnofftheglory says:

    Vala eu am incredere in imprevizibil si in entropie. Posibilitatea atacarii Iranului incearca sa o vezi dincolo de exercitiul electoral american. Bush a avut o problema in Georgia. SUA invingatoare rapida in Iran nu ar avea de pierdut in prestigiu. In plus aliatul saudit si compania preseaza.
    Cat despre PNL, eu am incredere in prostia si orgoliul liderului. :)

  5. Riddick says:

    Nu sunt de acord cu ce spui despre Ungaria. Nu va face concesii de dragul concesiilor, iar “panta naționalistă” e un clișeu la modă.

    Când apare programul politic al Noii Republici ?

Leave a Reply

Powered by WordPress | Find Free Cell Phones at iFreeCellPhones.com. | Thanks to Palm Pre, Game Music and Get pregnant
WordPress SEO fine-tune by Meta SEO Pack from Poradnik Webmastera